0

Rămâi cu bine, 2014! Bun venit, 2015!

Timpul se măsoară în… Timpul măsoară…

Timpul înșiră evenimentele în ordine din trecut, prin prezent, către viitor. Timpul măsoară durata evenimentele, dar și intervalul dintre ele. Timpul este una din cele patru dimensiuni, împreună cu dimensiunile pentru spațiu.

Timpul se măsoară în momente, clipe… sau nu? Oficial, unitatea de bază în care se măsoară timpul este secunda. (Știai că, teoretic, cea mai mică măsură a duratei ce va fi vreodată posibilă este de 10−43 de secunde, și este durata necesară luminii pentru a parcurge o lungime Planck? Eu nu știam, dar am aflat acum, pentru tine 🙂 ) Secunda are multe diviziuni. Ce vreau să știi tu acum este că secundele formează ore, orele formează zile, zilele formează săptămâni, săptămânile formează ani…

Anul calendaristic începe (la noi) la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie. Numerotarea anilor se face progresiv/incremental, începând cu anul 1, anul în care s-a născut Iisus Hristos. Iar acum, tot adunând câte un an la fiecare 1 ianuarie nou, suntem în 31 decembrie 2014. Au trecut 2014 ani de la nașterea lui Iisus Hristos. La miezul nopții, se termină acest an și începe anul 2015.

Și ca în orice început, ne punem multe speranțe, venim cu dorințe de mai bine și mai mult (pe toate planurile), căutăm perfectarea dorințelor din anii precedenți. La fel și în pragul lui 2015. Doar că acum dorințele mele se îndreaptă către tine, pui mic.

0

Zâmbesc

Iar tu mă surprinzi, mirat uneori, de parcă m-ai întreba:
– De ce râzi, mami? Nu e nimic de râs…
– Așa este, puiule… dar tu nu îți vezi mutrița simpatică, și nici pleata ușor buclată, și nici gingiile fără urmă de dințișor, degețelele groase și privirea serioasă, înțeleaptă parcă… căci dacă le-ai vedea, am râde amândoi, unul de râsul celuilalt, în hohote. De fericire!

0

Despre tine

Ai peste 9 luni, iar eu nu ti-am mai povestit nimic despre tine.

In aceasta perioada, de fapt in primii 2 ani de viata, puiul de om face poate cele mai mari progrese din intreaga sa viata; el imvata sa mearga, sa vorbeasca si sa manance.

Mersul. In primele luni de viata nu iti puteai sustine capul. Muschii gatului nu sunt suficient dezvoltati incat sa iti poti tine capul singur. Cand te luam in brate, trebuia sa fim foarte atenti sa iti sustinem noi capul, altfel cadea pe spate. Te puneam mereu pe burta cand erai treaz, ca tu sa fortezi ridicarea capului si sa iti intaresti muschii gatului.

Pe la 4 luni-4 luni jumate, ai inceput sa te rostogolesti de pe burta pe spate; nu si invers 🙂

Alt exercitiu pe care il faceam zilnic cu tine era ridicarea din intins. Te puneam intins pe spate pe masa de schimb, iti intindeam mainile niastre de care tu te prindeai cu ambele palme si te ridicai in fund. Apoi, te fortam incet sa te lasi la loc pe spate. Apoi, te ridicai cu o singura mana. Prindeai forta in fiecare zi.

La inceputul lui iulie ne-am mutat in apartamentul nou. Ti-am lasat cat mai mult spatiu liber in toate camerele si te tineam pe jos. Cand mergeam la bucatarie, te luam cu mine. Cand stateam in sufragerie, tepuneam tot pe jos. Niciodata in vreun tarc. In vreo 2 saptamani ai inceput sa mergi de-a busilea. Intai timid, apoi din ce in ce mai repede si mai precis.

De pe la 7-7,5 luni, ai inceput sa te tii de mobila si sa te ridici. Cand ai stapanit asta, ai inceput sa exersezi asezatul din picioare in fund. Azi, la 9 luni jumate te misti de-a busilea si faci pasi de-a lungul canapelei sprijinindu-te de margine.

Dar sa stii ca toate astea se invata in timp. Sa nu crezi ca te-ai ridicat in picioare si ai alergat de cum ai iesit din pantecele mamei 🙂

Vezi ceva, imiti si apoi exersezi iar si iar pana stapanesti perfect si apoi o iei de la capat cu altceva.

E foarte dulce miscarea ta din maini. Cand te bucuri, sau cand te enervezi – cand ai o reactie extrema -, te incordezi din tot corpul parca si dai repede-repede din maini. De aici ti se trage porecla colibri.

Vorbitul. La varsta asta, inca nu articulezi cuvinte; cel putin nu cuvinte cu sens. Mai spui uneori mama, tata, apa si alte cuvinte pe care le putem deslusi clar insa tu nu le spui cu un rost. Adica nu imi spui mie mama, sau tatalui tau tata. Spui pur si simplu niste sunete pe varii tonalitati dar nu repeti dupa noi. Avem totusi deseori dialoguri. Fiecare vorbeste insa pe limba lui :-).

Mancatul. La inceput, ai supt din san. Apoi, din biberon. Pe la 5 luni, am inceput sa-ti dam si altceva in afara de laptic. Si asta se face treptat, mai ales pentru ca, pana atunci tu doar supsesesi. Trebuia acum sa te obisnuiesti sa mananci de pe deget, cu lingurita, din canita…

Iti dadeam mancarica (legume intai) fiarta la aburi si apoi facuta piure ca sa fie suficient de moale pt tine. Apoi ti-am dat si fructe si apoi si cereale si carne/ou. Piureurile din ce in ce mai legate (cu mai putin lichid) pana am ajuns sa iti dau bucatele pe care le luai singur. Acum, te descurci sa apuci cu 2 degete foarte bine chiar si o faramitura mica-mica si sa ti-o bagi singur in gura. Iti place din ce in ce mai putin sa te hranesc eu cu lingurita, pesemne vrei sa fii independent. Te las sa mananci singur si nu te mai ajut decat cand iti dau supa, piure, iaurt sau pilaf si altele cu o textura similara. Iti fac chiftelute si sufleuri pe care sa le papi tu.

Alimentele ti le-am introdus treptat cu pauza de 2-4 zile intre ele si am tinut un jurnal al meselor in care am notat zilnic ce ai mancat si ce reactii digestive sau alergice ai avut. Daca vomitai sau faceai bubite intr-o zi, ma uitam repede la alimentul nou-introdus si faceam pauza la el cateva zile.

Mai sunt inca muuulte alimente pe care nu le-ai gustat. Le va veni si lor vremea. Si le vom nota si pe ele si iti vom urmari reactia. Incerc sa iti dau mancare cat mai variata, cat mai proaspata si cat mai colorata. Multe legume si fructe in retete pe care imi place sa le caut prin toate cartile pe care le-am strans pana acum. 🙂

cu drag,